sâmbătă, 16 februarie 2013

    Consider că Laurenti Serban este o personalitate puternică ,cu voinţa mare şi foarte curajos care a trecut prin mari greutăţi care i-au fost oferite de viaţa. 
     În primul rănd , cred că voinţa este o forţă dinamică a sufletului . Ea poate realiza minuni şi miracole, dacă este pură şi irezistibilă. 
    Cred că, Laurenti Serban este acel om cu caracter dur şi foarte sever față de dănsu  , pentru care nu există nimic imposibil de a realiza şi de a obţine tot ce-ţi doreşti. 
   Cred ca la baza succesului este intuziasmul care l-a făcut sa treacă prin toate greutățile înfruntat de obstacolele grele a vieții sale.
      În cazul lui Laurenti voinţa sa ,are un caracter dominant de auto apreciere pentru a fi demn şi necesar societăţii în care el trăieşte. 
    De la început trebuie să faci tot posibilu, ca să înțelegi diferenţa "dintre dorinţa şi voinţa ",şi "dintre a putea şi a trebui".
     În primul caz avem nevoie de speranțe pentru a împlini visele noastre mai mult sau mai puțin conștiente care au un rol deosebit in supravieţuire a lui Laurenti . 
   De multe ori dorinţele sunt egoiste şi temporale iar neîndeplinirea acestora nu are un efect negativ asupra noastră deoarece noi "cat trăim atăta nădăjdui"dupa proverbul latinesc Dum Spiro , Spero.
     În schimb , este cea datorită căreia ne putem realiza visele, dorinţele, nevoile, planurile noastre de viaţa .
       Pentru ca să-ţi formezi un caracter dur propriu, veghează caracterul tău , pentru că el i-ţi determină soarta şi noi nu trebuie să uitam a trăi măine este prea tărziu ,trăieşte astăzi. 
       În concluzie pentru a trece prin viaţa are nevoie de o voinţa puternică  pentru că nimeni nu s-a născut şi nici  nu se va naşte învățat, educat, cu o reputaţie bună sau cu o experienţa bogată şi de asemenea , pentru nimeni viaţa nu este ușoară şi cu toţii trecem prin încercările dificile.